Tămâioasa românească, soi de struguri alb și aromat, se cultivă pe teritoriul țării noastre de peste două milenii, cu foarte mult timp înainte de invazia filoxerei, ceea ce explică încadrarea lui printre soiurile românești autohtone. Denumirea de Tămâioasă provine din latinescul thymanea (tămâie), care, asociat cu românească, face trimitere la naturalizarea soiului pe meleagurile noastre.
Tămâioasa românească, acest soi aromat, își găsește rădăcinile tocmai în sudul Greciei antice, el fiind apreciat de către toate popoarele aflate în bazinul Mării Mediterane, unde era folosit ca monedă de schimb. În spațiul românesc, tămâioasa a ajuns atât pe filiera elenă, prin coloniștii greci, cât și prin intervenția romanilor, dornici să găseasca acest soi în toate colțurile Imperiului. Cunoscut sub diferite denumiri, acest soi este cultivat în foarte multe țări din lume. La noi, pentru a se produce vinuri cu denumire de origine controlată (DOC), tamaioasa romaneasca este cultivată în aproape toate podgoriile de pe Dealu Mare, dar și în multe alte locuri din țară. În Pietroasele, de exemplu, este considerat vinul zonei datorită ponderii foarte mari a acestui soi în regiune. Anual, de foarte multă vreme încoace, la începutul lunii septembrie, când se începe recoltarea Tămâioasei, în localitate se organizează Sărbătoarea Tămâioasei.
Producția de struguri este relativ modestă, de până la 8-10.000 kg/ha și scade în procesul de supracoacere ajungând la 4-6.000 kg/ha. Strugurii acumulează frecvent 240-250 g/l zaharuri, iar în anii favorabili chiar 270-300 g/l. Vinurile au un conținut de alcool de 12%-14%, de o culoare între galben-auriu și chihlimbariu, cu o aromă bogată de flori de tei și salcâm, cu o mare persistență gusto-olfactivă. Vinurile realizate din acest soi sunt vinuri albe, aromate și de regulă dulci. Ele pot fi învechite în sticlă până la 6-7 ani, fără ca aroma să-și piardă nuanțele sale inițiale. Apoi intensitatea aromei scade, sugerând mirosul fagurelui de miere.
